Schimb de bune practici
Schimb de bune practici româno-americane privind reintegrarea persoanelor private de libertate – soluții integrate și idei inovatoare.


Proiect: Schimb de bune practici
Despre Proiect
În data de 23 aprilie 2024, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Federația CEAS — al cărei membru fondator este și Asociația Bărbaților Creștini — au organizat, la Palatul Parlamentului din București, evenimentul ”Schimb de bune practici româno-americane privind reintegrarea persoanelor private de libertate – soluții integrate și idei inovatoare”.
Mai multe detalii despre proiect
Având la bază principiul cooperării interinstituționale, conferința a urmărit promovarea exemplelor de succes privind educația și pregătirea profesională a persoanelor private de libertate și crearea unui spațiu favorabil pentru facilitarea reinserției acestora în comunitate, prin implicarea familiilor, agenților economici, a societății civile și a Bisericii. Elementul central al conferinței a vizat promovarea forței de muncă disponibilă la nivelul sistemului penitenciar și impulsionarea angajatorilor, pentru susținerea reintegrării socioprofesionale a deținuților, atât pe timpul detenției, cât și după liberare, prin oferirea unui loc de muncă.
De asemenea, în ansamblul discuțiilor, a fost evidențiat rolul esențial al consilierii spirituale în procesul de schimbare a unui individ și, în mod special, a conduitelor infracționale, prin restructurarea sistemului de valori sociale și morale.
Găzduit de cea mai reprezentativă clădire din România, evenimentul s-a desfășurat într-un format inedit, reunind peste 180 de participanți din țară și străinătate. Din partea Ministerului Justiției, la reuniune a participat doamna Secretar de Stat Roxana Simona Momeu, care a Administrația Națională a Penitenciarelor a fost reprezentată de către domnul chestor de poliție penitenciară dr. Dan Halchin, director general, iar Federația CEAS, de către domnul Alin Pădureanu, președinte.
Menționăm că evenimentul s-a bucurat de prezența unui invitat special din Statele Unite ale Americii, dna. Lt. Colonel Catherine Asevedo Fontenot, șef al Departamentului Corecțional, Biroul Șerifului East Baton Rouge din Statul Louisiana. Dintre celelalte țări reprezentate la eveniment amintim: Norvegia, Marea Britanie, Cehia și Republica Moldova. Din țară, au participat înalți reprezentanți ai sistemului de justiție, directori de penitenciare, dar și invitați care își desfășoară activitatea în mediul privat, operatori economici și organizații neguvernamentale – parteneri de tradiție ai sistemului penitenciar.
În coordonatele parteneriatului cu reprezentanții comunității, colaborarea de peste 10 ani dintre Administrația Națională a Penitenciarelor și Asociația Bărbaților Creștini reprezintă un veritabil model de bună practică. ABC a avut un rol proactiv din perspectiva eforturilor de consolidare a mecanismelor interinstituționale de sprijin a deținuților, fiind unul dintre ONG-urile care au pus bazele Federației CEAS.
Aceasta urmărește creșterea reprezentativității partenerilor din comunitate, aducând împreună organizații, persoane și juridice, biserici, instituții private și de stat, care să deruleze proiecte sociale în sprijinul categoriilor defavorizate.
Finalul reuniunii a fost marcat de momentul festiv al adoptării unei declarații de cooperare, prin care cei opt semnatari:
- Ministerul Justiției,
- Administrația Națională a Penitenciarelor,
- Federația CEAS,
- Asociația „Dincolo de succes“,
- Federația Băncilor pentru Alimente din România,
- Fundația Misio Link Internațional,
- Asociația Medicilor Creștini din România și
- Job App
s-au angajat să acționeze într-o manieră unitară și coerentă pentru susținerea reintegrării socio-profesionale a persoanelor private de libertate și prevenirea recidivei.







