O zi cu Tata

Proiectul „O zi cu Tata” este o inițiativă a Asociației Bărbaților Creștini, acreditat de Administrația Națională a Penitenciarelor, ce are ca scop reintegrarea socială a deținuților, prin promovarea și consolidarea valorilor creștine și facilitarea apropierii relațiilor în familie.

Proiect: O zi cu Tata

Despre Proiect

Proiectul se derulează cu un grup mic de între 10 și 15 bărbați privați de libertate, care, timp de 4 luni se întâlnesc săptămânal pentru studiu și discuții pe baza cărții „Principiul Potențialului” de Ed Cole. Sunt aleși pentru participare la curs doar persoane care au copii și care urmează să fie eliberați în scurt timp. Temele abordate la grupul mic sunt menite a-i provoca pe participanți să analizeze și revizuiască principiile pe care își construiesc viața și credințele care îi susțin în viața de zi cu zi. Se pune un accent puternic pe importanța familiei, iar o dată pe lună se organizează câte o activitate specială în afara penitenciarului, pentru participanții cursului, împreună cu soțiile și copiii lor. În cazul penitenciarelor cu regim închis, activitatea are loc în incinta penitenciarului.Cele patru întâlniri cu familie le oferă deținuților un cadru plăcut și sigur în care să-și întărească relațiile care adesea sunt neglijate pe perioada detenției lor. De la activități de lucru manual, la vizionarea unui film sau spectacol, la slujirea împreună pentru ajutorarea celor nevoiași și culminând cu o ieșire în natură, toate întâlnirile sunt un prilej de bucurie pentru familiile implicate.

Participarea deținuților la curs este condiționat de comportamentul lor, și astfel este un factor motivator pentru o purtare bună. De asemenea, la absolvirea cursului, participanții primesc credite care pot contribui la scurtarea perioadei de detenție.

 

Mai multe detalii despre proiect

Programul „O zi cu Tata” a fost inițiat în Penitenciarul Timișoara în 2013 și ulterior aplicat în 26 de penitenciare pe întreg teritoriul României. Peste 1800 de bărbați privați de libertate au beneficiat de acest program, alături de copiii și partenerii lor.

Programul a fost adaptat pentru femeile aflate în detenție prin „O zi cu Mama” care a fost implementat în penitenciarele pentru femei din România.

Programul O zi cu Tata s-a bucurat de la început de o primire călduroasă din partea autorităților din România, care au văzut impactul programului în viețile celor privați de libertate. În 2023, cu ocazia aniversării a 10 ani de program, Ministrul Justiției, Alina Ghorghiu, a făcut o vizită la Timișoara, la conferința aniversară, exprimându-și sprijinul continuu pentru program. 

Harta proiectului

Partenerul principal:

Voluntari ai proiectului