Tabăra pentru Copii și Tătici 2011

Tabara

Pentru toți bărbații care doresc să-și aprofundeze relația cu copiii lor!

11-15 iulie – Tătici cu copii în clasele I-V

15-19 iulie – Tătici cu copii în clasele IV-VIII

19-23 iulie – Tătici cu copii școlari de toate vârstele!

Locație: Parcul National Retezat, la Pensiunea Dumbrăvița.

Ce este tabăra?

Tabăra de tătici și copii organizată de Asociația Bărbaților Creștini este o oportunitate extraordinară pentru fiecare tătic – ocupat sau foarte ocupat- de a petrece 5 zile alături de copiii săi.

Vacanță, soare, natură, jocuri, concursuri, aventură, munte, drumeții, tiroliană, foc de tabără, timp de discuții – toate aceste ingrediente vor contribui la colorarea și consolidarea relației tată – copil, într-o vacanță unică și transformatoare pentru toți cei implicați.

Pe parcursul celor 5 zile, îți vei putea cunoaște copilul mai bine, vei putea înțelege mai bine nevoile lui, dar vei învăța și lucruri noi de la alți tătici.

Este datoria ta de tată să-l înveţi pe copilul tău ce este bine; nu a școlii, nici a bisericii și nicidecum datoria mass-mediei. Noi suntem aici ca să te ajutăm să îți asumi rolul de model pozitiv pentru copiii tăi.

La tabără pot participa numai tătici împreună cu copiii lor, cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani, iar locurile sunt limitate la 30 de persoane pe serie.

Tabara

Unde se ține tabăra?

Anul acesta vă invităm în Parcul National Retezat , înființat în 1935. Alegerea nu este făcută la întâmplare. Masivul Retezat este cel mai bine conservat masiv glaciar din Carpați , are cele mai răscolite și haotice aspecte, este renumit pentru măreția circurilor glaciare, are cele mai frumoase și mari lacuri glaciare și cascade, prezintă deosebit de interesante și întinse pășuni alpine și are cea mai bogată flora și fauna din munții României.

Pentru toate trei serii de tabără, cazarea va fi la Pensiunea Dumbrăvița** (vezi detalii aici) pe Valea Râului Mare.  Camerele sunt de 2, 3 și 4 paturi cu baie proprie.

Incluse în prețul taberei sunt cazarea și două mese pe zi: micul dejun – bufet suedez și o cină bogată care include ciorba, felul 2 și desert.  (Gustărica de la amiază se va servi în drumeție, iar pentru aceasta puteți aduce de acasă napolitane,  ciocolată, fructe uscate, batoane musli, etc.  Magazinele din sat se află la 10-15 min de mers cu mașina.)

Ce se va întâmpla în tabără?

Incluse în programul taberei 2011 vor fi următoarele activități:

– Cafeaua și discuții de dimineața (când copiii încă dorm)

– Înviorarea de dimineață

– Timp de părtășie și discuții în familie

– Drumeții (vezi mai jos)

– Jocuri pe echipe

– Timp de discuții și învățătură la focul de tabără.

– Mâncare foarte bună

– Timp liber și relaxare!

Drumeții  și excursii propuse:

– În parc sunt peste 20 de vârfuri cu înălțimea de peste 2000m, cel mai înalt fiind Vf. Peleaga cu 2509m, care este situat în zona centrală, aproape de Lacul Bucura – obiectivul nostru din prima drumeție.  Cu cele 8,9 ha ale sale, Lacul Bucura este cel mai întins lac glaciar din România, fiind unul din cele peste 80 de lacuri și tăuri din Retezat.

– Al doilea obiectiv este drumeția pe sălbatica vale Stevia, spre lacul glaciar Stevia și mai departe pe Vf.Retezat.

– Apoi Sarmizegetusa Ulpia Traiana, capitala Daciei romane, reședința celor mai importante instituții și a înalților funcționari imperiali. Orașul a fost întemeiat în anul 107 D.C. din porunca împăratului Traian.

– Geoparcul dinozaurilor pitici. O călătorie prin parc este o aventură în timp. Dinozaurii de Hațeg sunt cunoscuți de peste un secol, dar an de an se adaugă noi descoperiri : cuiburi de ouă și embrioni de dinozauri și mamifere primitive.

– Alte obiective interesante sunt ruinele Cetății Colt, loc de inspirație pentru Jules Verne în romanul Castelul din Carpați sau bisericile fortificate Densus și Pesteana. La fel lacul de acumulare Gura Apei, loc pentru amatorii vâslelor și pescuit.

– La plecare din tabără va recomandăm o vizită la Cetatea Devei și la parcul acvatic Aqua Land, cel mai mare parc acvatic acoperit din România.

Tabara

Cât costă și cum mă înscriu?

Costul taberei este de 420 RON de persoană.   Familiile cu mai mulți copii mai primesc și o reducere de 50 RON pentru al doilea (și al treilea) copil.

Înscrierea se face prin email  la office@abcr.ro sau prin telefon (0356 416007).  Pentru confirmarea înscrierii este necesară plata unui avans nerambursabil de 100 RON de persoană, iar restul de bani se va achita până în 1 iulie.  Plata se poate face prin mandat poștal sau transfer bancar (detalii se primesc la înscriere).

Puteți descărca formularul de înscriere AICI.

Cine organizeaza tabăra?

Asociația Bărbaților Creștini organizează Tabăra pentru Copii și Tătici din 2005.  Echipa de organizatori are o experiență bogată atât în pregătirea activităților de recreere, cât și în consiliere și îndrumare.  Dan Glazer, ghid montan calificat, se ocupă de toate activitățile din tabără anul acesta, împreună cu Alin Pădureanu.

Tabara

Ce au spus alții despre tabăra Copii și Tătici?

Rebeca Albu, Cluj – „De fiecare când vin în tabără îmi dau seama ce multe calităti are tati și ce mult mă iubeste.”

Doru Demian, Baia Mare – „Timpul acesta împreună a făcut ca relația noastră să fie una mai strânsă.”

Mihaela Antal,Timișoara : “O vacanță de neuitat alături de tata!”

Dani Dumitraș, Cluj – „Cred ca ideea taberei este bună din mai multe puncte de vedere. Îi apropie pe tați de copii, iar copiii aici își dau drumul, pun anumite întrebari pe care acasă nu le-ar întreba.”

Tobias Dămăcuș,Timișoara – „A fost un timp interesant, deosebit, pentru că am petrecut timp cu tata”.

Nelu Ulici, Satu Mare- „Am descoperit că am o fetiță foarte curajoasă, care escaladează, care urcă orice pantă,orice stânci…”

Feri Matei, Cluj –  “Mă bucur că am putut fi alături de băieții mei, să le fiu mai aproape și să le înțeleg nevoile lor mai bine.”

Cornel Luca, Baia Mare – ”Tabăra aceasta, timpul petrecut aici e numai pentru copiii noștri…”

Sorin Farcaș,Timișoara – “Am avut un timp extraordinar dimineața cu niște oameni de o calitate pe care nu o mai credeam posibilă, timp care a dus la luarea unor decizii în viața mea.”

Gigi Cosman,Cluj – “Aceste zile de tabără au fost un moment de consolidare a unor lucruri pe care le-am sădit deja, și cu siguranță a adus și o schimbare datorită faptului că am făcut lucruri noi împreună cu fiul meu.”

Ciprian Glazăr,Timișoara (copil)- “O nouă aventură, o nouă experiență.”

Dani Cociuba,Timișoara – “E o tabără dinamică, care creează și suspans. Apoi timp de 7 zile, îți supraveghezi copilul, îl hrănești- înțelegi mai bine rolul de mămică. Te rupi de tot ce e în jurul tău și îți concentrezi toată atenția asupra copilului tău.”

Cornel Albu, Cluj: “Îmi place să cred că e un proiect care va avea o viață lungă.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

+ 48 = 55

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.